vineri, 25 februarie 2011

Concert Al di Meola la Timisoara, 13 Mai 2011!

Ciao dragilor,

Na se pare ca dupa ceva ani reusim sa il reavem pe Al Di Meola pe plaiuri banatene din nou pe 13 Mai 2011, intr-o frumoasa zi de vineri.

Mai jos  aveti comunicatul de presa:

"Al Di Meola – 13 Mai ‐ Filarmonica “Banatul” din Timisoara

Al Di Meola, primul invitat al Festivalului PLAI in 2006, revine la Timisoara impreuna cu grupul sau, New World Sinfonia, pentru a prezenta ultimul lor album, ”Pursuit of Radical Rhapsody ”. Concertul va avea loc pe scena Filarmonicii “Banatul” din Timisoara, in data de 13 Mai 2011.
Dupa intalnirea din 2006 cu publicul timisorean si echipa de voluntari PLAI, Al di Meola a dorit sa revina in Timisoara inca de atunci.
“Am avut parte de o primire frumoasa, publicul a fost foarte cald, spectacolul foarte bine planificat. Vibratiile au fost extrordinare. Organizatorii PLAI sunt oameni pa care ii consideram prieteni in acest moment…” (Al Di Meola)
Putini chitaristi au revolutionat atat de mult stilul interpretativ ca Al Di Meola. Indragostit de jazzul fusion experimental, Al Di Meola este astazi unul dintre cei mai proeminenti reprezentanti ai genului. Tehnica sa inegalabila i‐a pavat drumul catre o cariera fabuloasa, iar pasiunea si profunzimea spiritului sau creativ i‐au castigat nenumarati fani in intreaga lume. Al Di Meola va cânta pe scena Filarmonicii alături de trupa sa, New World Sinfonia.
“New World Sinfonia s‐a dezvoltata in ceva cu adevarat frumos. Pentru mine este cel mai rasplatitor lucru pe care l‐am facut de foarte multa vreme. Nu are un volum extrem de mare, in schimb inunda de armonii bogate bazate pe foarte multa improvizatie, este o muzica emotionala …” (Al Di Meola)
A colaborat cu artisti valorosi precum Chick Corea, Luciano Pavarotti, Paco de Lucia, Phil Collins, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder sau Jean Luc Ponty. Printre realizarile sale de marca se numara albumele inregistrate cu Return to Forever, trupa lui Chick Corea, proiectul Super Guitar Trio, care l‐a adus alaturi de alti 2 chitaristi celebri, Paco De Lucia si John McLaughlin sau trio‐ul The Rite Of Strings, cu Jean‐Luc Ponty Si Stanley Clarke. Revista Guitar Player Magazine l‐a clasat de patru ori pe primul loc in topul celor mai buni chitaristi de jazz ai tuturor timpurilor. 


Biletele pentru acest eveniment se pot cumpara online, pe www.eventim.ro, sau de la magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas si Carturesti.
 

Partener principal: IHM Total Consult.
 

Parteneri eveniment: Primaria si Consiliul Local Timisoara, Filarmonica Banatul, ABA Consulting, SSI Schafer, Radio Guerrilla, 24 FUN, Academia Catavencu, TVR Timisoara si multi altii.
 

Parteneri ce investesc in dezvoltarea PLAI: Kathrein."

Na deci, va asteptam cu drag la un nou eveniment marca Plai si in numar cat mai mare!


Va asteapta pe Plai, la Filarmonica,

Acridutzu.

Ps: probabil si acridutzu isi va viri coada, pe acolo ca voluntar :-)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu